11/11/2016

25 e-Ambasadori diseminează succesele înregistrate în promovarea serviciilor electronice publice

La 9 noiembrie 2016, Reuniunea e-Ambasadorilor a întrunit 25 de reprezentanți ai bibliotecilor publice raionale, locale și municipale, care au fost instruiți în utilizarea serviciilor publice electronice. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Centrul de Guvernare Electronică și s-a desfășurat în incinta Centrului Moldo-Coreean pentru Informare și Acces.

În cadrul evenimentului, e-Ambasadorii au împărtășit succesele înregistrate la nivel local, precum și dificultățile pe care le-au întâlnit în lucrul cu diferite grupuri-țintă și au identificat soluții pentru redresarea acestora. 10 e-Ambasadori instruiți recent au beneficiat de semnătura electronică emisă de către Centrul de Telecomunicații Speciale și s-au familiarizat cu modul de utilizare a acesteia.

La eveniment au fost prezentate principalele direcții de dezvoltare incluse în Strategia Moldova Digitală 2020. În contextul dezvoltării și implementării conceptului de Centru Universal de Prestare a Serviciilor, au fost puse în discuție capacitatea și activitatea bibliotecilor în termeni de infrastructură, servicii prestate, profil de utilizator, precum și parteneriatele dezvoltate cu reprezentații autorităților publice locale și alte instituții comunitare.

În perioada martie-aprilie 2016, 18 e-Ambasadori au beneficiat de instruiri în domeniul utilizării e-serviciilor, iar alți 11 e-Ambasadori au fost instruiți în perioada 27-28 octombrie.