
13 iunie 2017, reprezentanții bibliotecilor și ONG-urilor de tineret din Chișinău, Bălți, Edineț, Cahul, Ceadâr-Lunga, Comrat și Cimișlia au participat la un atelier de lucru privind promovarea diversității, incluziunii și spiritului civic al comunității prin organizarea evenimentelor axate pe dialogul intercultural.
În cadrul atelierului, coordonatorii locali ai programului Dialog Intercultural împreună cu bibliotecarii au cartografiat activitățile realizate pentru tinerii din localitate și au identificat noi idei de proiecte pentru a fi implementate în parteneriat până la sfârșitul anului.
“În prezent ne bucurăm de o colaborare frumoasă cu Biblioteca Publică din Ceadîr Lunga, care ne oferă spațiul necesar de fiecare dată când dorim să organizăm activități sau întâlniri cu tinerii”, a menționat Mihail Rusev, coordonator AO Helal Ornek, Ceadîr-Lunga. „Acest atelier ne-a permis să explorăm beneficiile acestei colaborări și să promovăm dialogul intercultural în parteneriat cu bibliotecile publice”.
Evenimentul a fost organizat cu suportul programului Novateca prin intermediul Fondului de Dezvoltare a Bibliotecii Moderne și a avut loc în spațiul Cuibul Democrației din cadrul Bibliotecii Publice de Drept.