11/12/2017

13 echipe de robotică concurează pentru titlul de campioni la Robo Liga Bibliotecilor

Îmbinând entuziasmul competiției cu rigorile științei și tehnologiei, 13 echipe de robotică din biblioteci s-au reunit la sfârșitul lunii noiembrie la un eveniment extraordinar axat pe tineri și roboți, organizat de Novateca în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii.

Timp de două zile, peste 100 de adolescenți și instructori de robotică au concurat în mod echitabil, etalându-și abilitățile de programare și lucru în echipă la probele „Orășelul inteligent” și „Sumo”, îndemnând spectatorii să aplaude și să scandeze pentru roboții lor. Deși robotul fiecărei echipe era alcătuit din aceleași componente, participanții au proiectat, construit și programat roboții în mod diferit.

„Această competiție ne-a provocat să ne îmbunătățim abilitățile de programare și să venim cu soluții creative pentru a evita traficul urban”, a menționat Cătălina Ceban, membru al echipei de robotică de la Rezina.

Pe lângă probele cu roboți, participanții au realizat numere artistice și și-au decorat „zonele de staționare” cu materiale vizuale pentru a prezenta tuturor biblioteca și comunitatea pe care o reprezintă.

„Suntem fericiți să vedem entuziasmul și colaborarea intensă dintre membrii echipelor, care se ajută reciproc pentru a soluționa probleme de programare și pentru a aduce performanțe mai mari echipelor”, a subliniat Claudia Balaban, directorul Bibliotecii Naționale pentru Copii..

Competiția a reprezentat o platformă excelentă pentru ca echipele să demonstreze soluții bazate pe STEM, să-și împărtășească ideile și să învețe cele mai bune practici unii de la alții. Cu ajutorul instructorilor de robotică, băieții și fetele au aplicat abilitățile de programare și și-au îmbunătățit capacitățile de gândire critică și de rezolvare a problemelor prin intermediul roboților lego.

Ceremonia de premiere a fost o adevărată sărbătoare cu un mesaj plin de speranță oferit de Președintele și CEO al organizației IREX, Kristin Lord: „Generația voastră poate schimba lumea și soluționa probleme actuale, utilizând abilități de programare și abordând provocările din perspectiva inovației tehnice”.

În timp ce echipele de la Căușeni, Biblioteca Națională pentru Copii și Rezina au plecat acasă cu trofeele Robo Liga Bibliotecilor, fiecare participant și bibliotecă au demonstrat abilități și aptitudini de învingători.

Biblioteca Națională pentru Copii va continua să coordoneze și să pregătească echipele pentru alte competiții Robo League care vor avea loc în viitor, dar și să creeze oportunități pentru tineri de a-și dezvolta abilitățile IT și de programare într-un mod creativ!

Pentru a răspunde cererii educaționale crescânde în domeniul științei și ingineriei, Novateca susține cluburile de robotică de la Biblioteca Națională pentru Copii și bibliotecile publice din Ialoveni, Cricova, Gălești, Molovata Noua, Râșcova, Fălești, Căușeni, Rezina, Telenești, Izbiște, Drujba și Voinova, echipându-le cu seturi de robotică cu acces public. De la lansarea cluburilor de robotică în toamna anului 2016, peste 500 de copii și tineri au fost instruiți în programarea roboților la bibliotecile lor publice.

Pentru a evalua impactul cluburilor de robotică din biblioteci asupra performanței școlare și orientării profesionale a copiilor, Novateca efectuează la moment un sondaj și va anunța rezultatele acestuia la începutul anului viitor.

Pentru mai multe imgani de la acest eveniment